De asemenea, in incheierea concertului, toti solistii invitati (Ovi Jacobsen, Robert Patai, Mihaela Alexa, Alex Baroc, Madalina Coca) au interpretat cateva colinde impreuna, in aplauzele publicului extrem de incantat de momentele artistice.
Concertul a fost sold-out si a reprezentat un real succes, astfel incat artistii au fost rechemati pe scena pentru un al doilea concert pe data de 28 decembrie.
Stilurile pe care le abordeaza grupul sunt: Gospel, Funk, R&B, Soul, Fusion, Electro, repertoriul fiind format din piese reorchestrate de la artisti celebri cum ar fi: Gregory Porter, Earth Wind And Fire, Stevie Wonder, Lalah Hathaway dar si compozitii proprii. In prezent, grupul lucreaza la compozitii noi ce se vor concretiza in curand pe un material discografic marca Groove Garden. In anul 2019 trupa a primit Premiul pentru cea mai buna formatie la „Gala de Jazz”, eveniment organizat anual de Fundatia MUZZA la Hard Rock Cafe Bucuresti.
De asemenea, grupul a fost LIVE si pe frecventa Radio-ului Guerrilla direct din sufrageria lui Sorin Zlat, iar fiecare dintre artisti a interpretat un colind din concert. Puteti urmari momentul Madalinei aici.